Încă de dimineață, Ambasada României în Franța a anunțat că votul pentru Alegerile Parlamentare a început la secțiile de votare din Franța și se desfășoară fără probleme.
Reamintim că, în diaspora, alegerile se desfășoară în acest weekend, sâmbătă, 5 decembrie, și duminică, 6 decembrie. Programul este între 7.00-21.00 (ora locală), cu posibilitatea prelungirii votării până la ora locală 23.59 dacă mai sunt alegători în secție sau la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot.
În total, în Franța și Monaco au fost organizate 48 de secții de votare (47 în Franța, 1 la Monaco). 32 dintre ele se află în circumscripția Ambasadei.
















