În timpul înmormântării lui Paolo Rossi, când întreaga Italia își lua rămas bun de la campionul mondial, erou al Cupei Mondiale din Spania, mai mulți infractori au intrat în vila familiei situată în Poggio Cennina, un deal cu vedere la Val d’Ambra, forțând o fereastră și au început să caute bani, bijuterii și trofee, dar au plecat cu câteva sute de euro și un ceas.
Voiau aur și bani și mai presus de toate trofeele lui Rossi, scrie Mediafax, care citează Corriere della Sera.
Au scotocit peste tot, provocând chiar pagube. Nu au cruțat nici dormitorul fiicelor lui Pablito: Maria Vittoria, 11 ani, Sofia Elena, în vârstă de 8 ani.
În cele din urmă au fugit cu câteva sute de euro și un ceas de aur, dispărând prin Arezzo.
Un colaborator al familiei a găsit fereastra forțată și larg deschisă și a sunat imediat la carabinierii din Arezzo.
Rossi a fost incinerat, sâmbătă, după o ceremonie la Stadio Romeo Menti din Vicenza şi după o slujbă la catedrala din oraş.














