George Simion, copreședintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), a declarat că se mai gândește dacă reprezentanții formațiunii pe care o conduce vor fi prezenți la ședința de constituire a noului Parlament.
George Simion a declarat că liberalii i-ar fi defavorizat pe cei de la AUR ”la locurile corecte în comisiile parlamentare”, motiv pentru care se mai gândește la participarea la ședința convocată de șeful statului.
,,O să ne mai gândim dacă participăm, pentru că, până în acest moment, PNL a încercat să ne defavorizeze la locurile corecte în comisiile parlamentare pentru Camera Deputaţilor şi Senat şi în sensul acesta am purtat discuţii cu liderii PNL. Pentru că profită de faptul că suntem un partid tânăr şi au impresia că nu ne ştim drepturile. (…) Nu vom lăsa voturile care au mers către AUR din partea românilor să fie batjocorite, avem dreptul la conducerea a două comisii importante din Senat şi două comisii importante din Camera Deputaţilor”, a declarat George Simion, adăugând că cei de la AUR sunt interesați mai ales de comisia de învățământ și cea de justiție.














