Zilele ce tocmai s-au scurs, ultimele din anul 2020, au trecut cu repeziciunea gândului, dar, cu toate acestea, printre curățenie și gătit, am avut timp să reflectez la un articol citit recent. Așa cum știm, femeile de pretutindeni au preparat bucate dintre cele mai alese, atât pentru masa de Crăciun, cât și pentru cea de Anul Nou. Desigur, nici curățarea și ordonarea căminului nu au fost uitate și, ajutate sau nu de bărbații din viața lor, reprezentantele sexului frumos au făcut, ca de fiecare dată, din imposibil, posibil. Puține au fost norocoasele care s-au bucurat de zile libere înainte de sărbătorile de iarnă, iar prin zile libere mă refer la cele ce nu au fost nevoie să meargă la job opt ore pe zi, atât în ziua Ajunului, precum și în cea de dinainte de Revelion – căci de zile libere acasă nici nu se pune problema – ca mai apoi să ajungă acasă și să pregătească mâncărurile specifice, să spele geamurile, să șteargă praful și să pună totul la punct înaintea venirii Moșului sau a noului an.
Acum câteva săptămâni, întorcându-mă de la job, mă gândeam cum să fac astfel încât să am timp pentru toate. Cu mult diferit față de momentele din restul anului, nu este, căci mereu e nevoie de gătit, de spălat hainele și de ordonat camerele. Cu toate acestea, cumva, sfârșitul anului ne prinde prea repede, parcă nepregătite, cerșind timp pentru încă o prăjitură, pentru organizat încă un sertar. Cu toatele ne dorim ca trecerea dintre ani să ne găsească puse la punct, aranjate, cu case curate și cu mese pline.
Revenind la articolul despre care aminteam mai sus, vă spun sincer: am înțeles de ce nu mi-am auzit niciodată bunica văitându-se de lipsă de timp. Avea timp să le facă pe toate, să țină casa, masa și educația copiilor în frâu, bunăstarea bunicului, grădina și nepoții. Eu? Eu uneori simt că economisesc timp dacă nu respir. Câteodată noi, femeile acestei generații, simțim că nici de asta nu mai avem vreme. Artricolul cu pricina fix despre asta vorbea. Despre cum societatea insuflă femeilor obligativitatea de a lucra la un job cel puțin la fel de multe ore ca un bărbat, ca mai apoi să se întoarcă acasă, acolo unde să muncească tot atât de multe ore pentru a satisface nevoie primare ale ei și ale familiei ei.
Atunci am înțeles de ce femeile, acum o sută de ani, aveau timp. Am înțeles de ce bărbații nu erau nevoiți să ajute la treburile zilnice, din casă. Bunica mea avea timp să aerisească odăile, pernele și păturile în fiecare dimineață. De ce? Pentru că după ce se trezea, se spăla și se îmbrăca, pregătea micul dejun pentru întreaga casă, iar apoi nu alerga spre șifonier să-și caute haine pentru ziua de muncă ce abia urma să înceapă. Îl săruta pe bunicul, pe tatăl și pe mătușa mea și rămânea acasă, în bucătărie. Își termina de băut cafeaua, strângea masa și intra în casă, acolo unde, așa cum ziceam, deschidea geamurile, făcea paturile, spăla hainele, le întindea, ștergea praful, dădea cu mătura, scutura covoarele. Știu, unele bunici se ocupau de întreaga gospodărie și hrăneau animalele, însă bunicii mei nu au avut o astfel de gospodărie, iar, de la prietenele mele, am aflat că dimineața, bărbații dădeau mâncare animalelor, urmând ca femeile să o facă pe parcursul zilei. Oricum, ați înțeles ideea. Mai mult de atât, făcând asta zilnic, cât praf se putea acumula de pe o zi pe alta? Poate că tocmai de aceea la bunica era veșnic curățenie, toate erau puse la punct, cuptorul cocea prăjituri bune și masa era mereu plină.
Bunica avea timp să vorbească cu vecina de peste gard, să-și asculte soțul când acesta venea de la lucru, să-și sărute copiii. Bunica nu alerga spre birou, apoi spre piață, apoi spre mormanul de vase din bucătărie. Bunicul mergea la treabă și când venea acasă, bunica făcuse totul, îl aștepta cu masa pusă și era nerăbdătoare să îi povestească ce a mai zis vecina. Astăzi, femeile au un full job la muncă și un full job acasă. Cum să nu se simta, din ce în ce mai des, copleșite? Cum să nu ceară ajutorul partenerului de viață? Nici nu vreau să pomenesc de faptul că femeile care pur și simplu nu au timp să se ocupe de ele, de imaginea lor, sunt adesea numite neîngrijite și catalogate ca nefiind femei adevărate!
Mă bucur că avem posibilitatea să lucrăm și să avem funcții pe care, cândva, le aveau doar bărbații. Îmi pare rău, însă, că unele femei nu primesc ajutor din partea bărbaților, pentru că aceștia au impresia că femeile au joburi în glumă și că, de fapt, locul lor este în continuare la cratiță. Regret că societatea a evoluat și, cu toate acestea, ne insuflă, cumva, că femeile sunt egale cu bărbații și, cu toate acestea, femeile trebuie să muncească mai mult. Am ajuns la concluzia că ne dorim, noi, femeile, atât de tare egalitate între sexe încât, uneori, muncim cot la cot cu bărbații, opt ore pe zi, ca apoi să muncim alte câteva ore, pentru a demostra că, la sfârșitul zilei, suntem totuși femei.

C.E.O. ȘI CASNICĂ. FEMEIA EROINĂ A ZILELOR NOASTRE – ALEXANDRA MARINESCU

Zilele ce tocmai s-au scurs, ultimele din anul 2020, au trecut cu repeziciunea gândului, dar, cu toate acestea, printre curățenie și gătit, am avut timp să reflectez la un articol citit recent. Așa cum știm, femeile de pretutindeni au preparat bucate dintre cele mai alese, atât pentru masa de Crăciun, cât și pentru cea de Anul Nou. Desigur, nici curățarea și ordonarea căminului nu au fost uitate și, ajutate sau nu de bărbații din viața lor, reprezentantele sexului frumos au făcut, ca de fiecare dată, din imposibil, posibil. Puține au fost norocoasele care s-au bucurat de zile libere înainte de sărbătorile de iarnă, iar prin zile libere mă refer la cele ce nu au fost nevoie să meargă la job opt ore pe zi, atât în ziua Ajunului, precum și în cea de dinainte de Revelion – căci de zile libere acasă nici nu se pune problema – ca mai apoi să ajungă acasă și să pregătească mâncărurile specifice, să spele geamurile, să șteargă praful și să pună totul la punct înaintea venirii Moșului sau a noului an.
Acum câteva săptămâni, întorcându-mă de la job, mă gândeam cum să fac astfel încât să am timp pentru toate. Cu mult diferit față de momentele din restul anului, nu este, căci mereu e nevoie de gătit, de spălat hainele și de ordonat camerele. Cu toate acestea, cumva, sfârșitul anului ne prinde prea repede, parcă nepregătite, cerșind timp pentru încă o prăjitură, pentru organizat încă un sertar. Cu toatele ne dorim ca trecerea dintre ani să ne găsească puse la punct, aranjate, cu case curate și cu mese pline.
Revenind la articolul despre care aminteam mai sus, vă spun sincer: am înțeles de ce nu mi-am auzit niciodată bunica văitându-se de lipsă de timp. Avea timp să le facă pe toate, să țină casa, masa și educația copiilor în frâu, bunăstarea bunicului, grădina și nepoții. Eu? Eu uneori simt că economisesc timp dacă nu respir. Câteodată noi, femeile acestei generații, simțim că nici de asta nu mai avem vreme. Artricolul cu pricina fix despre asta vorbea. Despre cum societatea insuflă femeilor obligativitatea de a lucra la un job cel puțin la fel de multe ore ca un bărbat, ca mai apoi să se întoarcă acasă, acolo unde să muncească tot atât de multe ore pentru a satisface nevoie primare ale ei și ale familiei ei.
Atunci am înțeles de ce femeile, acum o sută de ani, aveau timp. Am înțeles de ce bărbații nu erau nevoiți să ajute la treburile zilnice, din casă. Bunica mea avea timp să aerisească odăile, pernele și păturile în fiecare dimineață. De ce? Pentru că după ce se trezea, se spăla și se îmbrăca, pregătea micul dejun pentru întreaga casă, iar apoi nu alerga spre șifonier să-și caute haine pentru ziua de muncă ce abia urma să înceapă. Îl săruta pe bunicul, pe tatăl și pe mătușa mea și rămânea acasă, în bucătărie. Își termina de băut cafeaua, strângea masa și intra în casă, acolo unde, așa cum ziceam, deschidea geamurile, făcea paturile, spăla hainele, le întindea, ștergea praful, dădea cu mătura, scutura covoarele. Știu, unele bunici se ocupau de întreaga gospodărie și hrăneau animalele, însă bunicii mei nu au avut o astfel de gospodărie, iar, de la prietenele mele, am aflat că dimineața, bărbații dădeau mâncare animalelor, urmând ca femeile să o facă pe parcursul zilei. Oricum, ați înțeles ideea. Mai mult de atât, făcând asta zilnic, cât praf se putea acumula de pe o zi pe alta? Poate că tocmai de aceea la bunica era veșnic curățenie, toate erau puse la punct, cuptorul cocea prăjituri bune și masa era mereu plină.
Bunica avea timp să vorbească cu vecina de peste gard, să-și asculte soțul când acesta venea de la lucru, să-și sărute copiii. Bunica nu alerga spre birou, apoi spre piață, apoi spre mormanul de vase din bucătărie. Bunicul mergea la treabă și când venea acasă, bunica făcuse totul, îl aștepta cu masa pusă și era nerăbdătoare să îi povestească ce a mai zis vecina. Astăzi, femeile au un full job la muncă și un full job acasă. Cum să nu se simta, din ce în ce mai des, copleșite? Cum să nu ceară ajutorul partenerului de viață? Nici nu vreau să pomenesc de faptul că femeile care pur și simplu nu au timp să se ocupe de ele, de imaginea lor, sunt adesea numite neîngrijite și catalogate ca nefiind femei adevărate!
Mă bucur că avem posibilitatea să lucrăm și să avem funcții pe care, cândva, le aveau doar bărbații. Îmi pare rău, însă, că unele femei nu primesc ajutor din partea bărbaților, pentru că aceștia au impresia că femeile au joburi în glumă și că, de fapt, locul lor este în continuare la cratiță. Regret că societatea a evoluat și, cu toate acestea, ne insuflă, cumva, că femeile sunt egale cu bărbații și, cu toate acestea, femeile trebuie să muncească mai mult. Am ajuns la concluzia că ne dorim, noi, femeile, atât de tare egalitate între sexe încât, uneori, muncim cot la cot cu bărbații, opt ore pe zi, ca apoi să muncim alte câteva ore, pentru a demostra că, la sfârșitul zilei, suntem totuși femei.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.