Astăzi încep, aproape ca de fiecare dată, cu relatarea unei întâmplări banale, aparent lipsită de substanță, pe care am trăit-o zilele trecute. Mă aflam într-un loc destul de cunoscut pentru cei ce, ca și mine, trăiesc și achită taxe în frumoasa Târgoviște. Imediat după ce mi-am terminat treaba, treabă care, fie vorba între noi, nu a durat deloc puțin, m-am îndreptat spre ieșire. Un domn, al cărui inclusiv mers era nervos și apăsat, vocifera în spatele meu: „Ăștia habar n-au de conceptul relații publice! D-aia e țara unde e!” M-am întrebat, pentru câteva minute, ce a vrut să spună cu atât de mult patos omul. Oare se referea la relațiile cu publicul? Oare însemnau ele, în acel context același lucru? În seara respectivă mi-am scos cursurile din facultate de la naftalina și, fiind absolut sigură că am atins acest subiect undeva în anul doi de studiu, am început să caut încrezătoare. În articolul de astăzi vă spun și vouă ce am recitit și ce, sper eu, am înțeles o dată pentru totdeauna!
În mod generic, prin relații publice se înțelege arta sau știința de a stabili și de apromova o relație favorabilă cu publicul. După unii autori, termenul “relații publice” a fost utilizat pentru prima dată de președintele Thomas Jefferson în timpul unui discurs adresat Congresului, pe 27 octombrie 1807. Una dintre primele definiții ale relațiilor publice a fost formulată de Edward Bernays, nepot al psihanalistului Sigmund Freud, considerat, alături de Ivy Lee, “părintele” relațiilor publice. În opinia sa, “relațiile publice constituie o funcție a managementului care influențează atitudinile publice, definește politicile, procedurile și interesul organizației, fiind urmată de un program de acțiune menit să determine înțelegerea și acceptarea publicului”.
Astăzi, relațiile publice sunt definite drept “un ansamblu de funcții de management, de supervizare și tehnicice contribuie la capacitatea strategică a organizației de a asculta, evalua și răspunde acelor persoane cu care organizația urmărește să întrețină relații beneficie, pentru a-și îndeplini misiunile și obiectivele”. În literatură de specialitate se regăsesc sute de definiții ale relațiilor publice, însă cea care, după părerea mea, reușește să ofere cea mai pertinentă și cea mai concisă explicație este aceea cre vorbește despre relațiile publice care fiind, practic, o funcție de sine stătătoare a conducerii, care, prin tehnici sprecifice și procedee mai mult sau mai puțin complexe, ajută la stabilirea și, evident, la menținerea unor căi de comunicare de ambele sensuri, militând pentru înțelegerea, acceptarea și cooperarea dintre o organizație și oamenii cu care aceasta intră în contact.
Tot acest proces are ca scop buna relație dintre instituție și public și presupune gestionarea problemelor și controverselor. Mai mult de atât, ajută conducerea să fie în permanență informată cu privire la opinia publică și deschisă la schimbările acesteia. Totodată, aici putem discuta despre o responsabilitate a relațiilor publice pentru care, odată cu apariția organizațiilor profesionale ale celor care activează în domeniul relațiilor publice, s-a încercat elaborarea de numersoase definiții, însușite de către un număr mai mic sau mai mare de țări, fără a se reuși, însă, formularea unei definiții unanim acceptate.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.