You are currently viewing Ministrul Educației: Aproape 50% din personalul din învățământul preuniversitar dorește vaccinarea

Ministrul Educației: Aproape 50% din personalul din învățământul preuniversitar dorește vaccinarea

Mai puțin de jumătate dintre profesorii din învățământul preuniversitar doresc să fie vaccinați, anunță ministrul Sorin Cîmpeanu, într-un interviu la Antena3. Acesta a explicat că procentul celor care vor să fie vaccinați în învățământul preuniversitar este de aproape 50%, în timp ce în sistemul universitar a trecut de 60%.

Așa cum am spus, am adresat o întrebare cu privire la disponibilitatea de vaccinare cu răspuns final pe data de 15 ianuarie după-amiază. Înainte să vin la dumneavoastră la emisiune am urmărit situația curentă. Aproape 50% din personalul din învățământul preuniversitar dorește vaccinarea. Aproape. Și deja sistemul universitar din România ajuns la 60%, exceptând cadrele didactice care sunt și medici, care s-au vaccinat deja, deci evident că nu mai au disponibilitate de vaccinare pentru că s-au vaccinat deja.”

În valoare absolută să știți că sunt 200 de mii de persoane din sistemul de învățământ care au declarat deja că doresc să se vaccineze”, a completat ministrul.

Termenul dat de școli profesorilor pentru completarea disponibilității de vaccinare este 14 ianuarie, iar ministerul le va primi de la inspectorate pe 15 ianuarie, ora 16.