William Shakespeare, considerat cel mai mare poet și dramaturg al literaturii engleze, este, după părerea mea, un fel de Mihai Eminescu al literaturii române. Iubiți și apreciați pentru operele lor, cei doi reușesc să își pună amprenta asupra scrierilor engleze, respectiv române, atât prin complexitatea capodoperelor, precum și prin simbolismul puternic individualizat.
Folosind adesea arhetipul “anima/animus”, poetul englez reușește să aducă în fața cititorului personaje însuflețite care se transpun în situații care mai de care mai reale și mai pline de substanță. Criticii afirmă că această alegere a poetului, de a se folosi extrem de des de “anima/animus”, este influențată de perioada Renașterii, cea care avea în centru ideea omului ca măsură a tot ceea ce cuprinde realitatea, de aici și ceea ce desemna termenul de umanism. Într-o proporție covârșitoare, creațiile artistice din acea perioadă sunt marcate de individualism, de descoperirea puterii omului de a putea discerne, de a înțelege și de a crea universul care îl înconjoară.
Anima reprezintă latura interioară feminină a unui bărbat, în timp ce animus, latura interioară masculină a unei femei. Din cercetările lui Jung aflăm că anima este atât un complex personal cât și o imagine arhetipală a femeii în psihicul masculin – este un factor responsabil pentru mecanismul de proiecție. Anima reprezintă arhetipul vieții însăși. Anima este reprezentată în vise, de imagini feminine, de la seducătoare până la ghizi spirituali. Este asociată cu principiul eros, motiv pentru care dezvoltarea anima unui bărbat se reflectă asupra modului în care relotionează cu femeile. În psihicul sau, anima funcționează ca suflet, înfluențând ideile, atitudinile și emoțiile. Oricât de evoluat ar fi un bărbat, din punct de vedere psihologic, întotdeauna va fi predispus să vadă aspecte ale animei sale, ale sufletului său, într-o femeie. Aspectele personale ale acesteia pot fi înțelese, la fel și semnificația, și cu toate acestea, natura sa completă nu poate fi epuizată.
În timp ce anima unui bărbat funcționează ca și suflet, animusul unei femei se aseamănă mai mult unei minți inconștiente. Se manifestă negativ prin idei fixe, opinii colective și păreri atribuite de un adevăr absolut. Într-o femeie ce se identifică cu animus, erosul cade pe plan secundar, în favoarea logosului. Animus devine un factor psihologic pozitiv atunci când femeia poate distinge între ideile generate de acest complex autonom și ceea ce ea gândește ca fiind adevărat. În timp ce misiunea unui bărbat de asimilare a efectelor animei implică descoperirea adevăratelor sale sentimente, o femeie se familiarizează cu natura animusului prin permanenta evaluare a ideilor și a opiniilor sale.
Revenind la William Shakespeare, în opera sa Othello, acesta reușește să descrie cel mai bine arhetipul anima/animus. În interiorul unui psihic dezechilibrat, egoul neagă arhetipul, lăsându-l în umbră, însă păstrând ideea de ego ca reprezentare a sinelui. Când acest lucru se întâmplă, egoul proiectează anima/animus în ceilalți. În viziunea lui Jung, anima este personificarea minții bărbatului în toate trăsăturile femeii, în timp ce animus reprezintă elementul bărbătesc din interiorul minții feminine. Othello crede că sufletul sau e perfect deoarece preferă să nu știe nimic despre el. Unii critici sunt de părere că, explicată în termini psihologici, sinuciderea lui Othello este mai degrabă văzută ca o descoperire de sine, decât ca o tragedie, o pierdere.
Othello reprezintă principiul unităţii, iar Desdemona – cel al dualităţii. Othello este îndrăgostit de farmecul feminin al Desdemonei, e atras de lecţiile de logică ale lui Iago, dar manifestă un nostim infantilism în gândirea analitică şi o totală incompetenţă în psihologia umană, în special în firea feminină, astfel că absoluta credinţă în onestitate îl înfăţişează pe cel mai viteaz luptător complet dezarmat şi vulnerabil. Desdemona, la rându-i, fascinată fiind de măreţia lui Othello, nu-i vede limitele şi nu-i vine să creadă că ea însăşi este pentru el o cursă. Iar Iago, orbit de propriile vicii, nu admite că la baza lumii s-ar afla binele, adevărul, dreptatea. Fie că opera lui William Shakespeare vă intrigă prin prezența arhetipului anima/animus, aceasta este o capodoperă a literaturii și merită citită.
Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este absolvent al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște














