You are currently viewing Pfizer va reduce temporar livrările în Europa ale vaccinului său împotriva COVID-19

Pfizer va reduce temporar livrările în Europa ale vaccinului său împotriva COVID-19

Pfizer va reduce temporar livrările în Europa ale vaccinului său împotriva COVID-19, pe perioada în care îşi îmbunătăţeşte capacitatea de producţie, a anunţat, vineri, compania şi Institutul Norvegian de Sănătate Publică (FHI), relatează Reuters.

Am primit acest mesaj astăzi, cu puţin înainte de ora 10:00 (9:00 GMT). Ne aşteptam la 43.875 de doze de vaccin de la Pfizer în săptămâna a 3-a (săptămâna viitoare). Acum se pare că vom primi 36.075 de doze”, a indicat FHI, într-un comunicat.

Reducerea livrărilor este determinată de limitarea producţiei de către Pfizer, astfel încât compania să îşi poată îmbunătăţi capacitatea de producţie la 2 miliarde de doze de vaccin pe an, de la 1,3 miliarde în prezent, a precizat FHI.

Această reducere temporară va afecta toate ţările europene”, a notat FHI. „Deocamdată nu este clar cât va dura până când Pfizer va reveni la capacitatea maximă de producţie”, a adăugat instituţia norvegiană.

Pfizer a declarat că este necesar să realizeze unele modificări la nivelul procesului şi a unităţii de producţie care vor necesita aprobări suplimentare.

Deşi va avea un impact temporar asupra transporturilor la sfârşitul lunii ianuarie până la începutul lunii februarie, va oferi o creştere semnificativă a numărului dozelor disponibile pentru pacienţi la sfârşitul lunii februarie şi în martie”, a indicat Pfizer într-un comunicat.

Numeroase ţări din UE, inclusiv România, susţin că primesc cantităţi mai mici de vaccinuri împotriva COVID-19 şi se plâng de incertitudine cu privire la livrările viitoare, au declarat, pentru Reuters, oficiali UE.