You are currently viewing Fruntași la corupție, codași în Europa

Fruntași la corupție, codași în Europa

România rămâne în top trei state corupte din Uniunea Europeană. Anunțul a fost făcut astăzi, 28 ianuarie 2021, de către Transparency International, care a lansat raportul privind Indicele de Percepție a Corupției (CPI), pentru anul 2020.

În cadrul raportului se explică legătura directă dintre locul înregistrat de o țară pe „scara corupției” și modul în care aceasta poate face față provocărilor pandemiei de Covid-19. Se pare că statele cu un scor bun investesc într-o mai mare măsură în sistemul de sănătate și prezintă riscuri scăzute de încălcare a normelor democratice și a regulilor statului de drept.

Nu este și cazul României, care, alături de Bulgaria și Ungaria, a obținut 44 de puncte din 100 posibile (unde 100 înseamnă deloc corupt). De altfel cele 3 țări vecine își împart podiumul nedorit, în clasamentul întocmit la nivelul UE.

Percepția asupra corupției din România rămâne aceeași ca în anul 2019 și, mai mult decât atât, scorul este egal și cu cel din 2012. Iar asta ne conduce spre concluzia tristă că măsurile luate în ultimii 10 ani nu au adus schimbări în ceea ce privește percepția experților cu privire la corupția din țara noastră.

„Societatea românească și-a pierdut semnificativ aplombul în a sancționa corupția și lipsa de integritate, ca flagel național”, concluzionează Transparency International.

AUTOR: F. S.