You are currently viewing Biden a oprit toate vânzările de arme ale SUA către Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite

Biden a oprit toate vânzările de arme ale SUA către Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite

Administraţia Biden a oprit, miercuri, toate vânzările de arme ale SUA către Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite (EAU), într-un moment în care examinarea de către Congres a sprijinului Americii faţă de coaliţia condusă de Arabia Saudită ce duce războiul în Yemen creşte.

Cele două ţări au fost sprijinite de administraţia Trump în plan militar, pentru a contracara ameninţarea iraniană, iar, în cadrul Acordurilor Abraham, iniţiate de Donald Trump, cele două ţări au fost încurajate să se alăture Israelului. Evoluţia a fost una dintre cele mai spectaculoase din istoria recentă a Orientului Mijlociu.

În special Lockheed Martin a produs avioane de luptă F-35 care urmau să fie transferate în Emiratele Arabe Unite. Livrările au fost „temporar” blocate, împreună cu cele de muniţie către saudiţi, printre altele.

AP a citat oficiali care au identificat „că printre tranzacţiile blocate se numără un transfer masiv – în valoare de 23 miliarde USD – de avioane stealth F-35 către Emiratele Arabe Unite”.

Departamentul de Stat a declarat că „blocarea temporară” „întrerupe temporar implementarea unor transferuri şi vânzări de armament aflate în aşteptare desfăşurate în cadrul programelor de Vânzare de Armament în Exterior şi Vânzări Comerciale Directe – în scopul de a permite noii conduceri o şansă de revizuire”.

Publicaţia Axios detaliază în continuare că „vânzările de avioane F-35 şi drone de atac către EAU şi o cantitate mare de muniţii către Arabia Saudită vor fi întrerupte în aşteptarea unei revizuiri”. Publicaţia a adăugat că evoluţia „semnalează o schimbare majoră de politică faţă de epoca Trump şi poate anunţa tensiuni accentuate cu ambele ţări din Golf”.

Până în prezent, saudiţii nu au făcut niciun comentariu după evoluţia oarecum aşteptată. În timpul campaniei, Joe Biden a promis să devină mai dur cu privire la statul „paria”, aşa cum a numit el Regatul Saudit în timpul unei dezbateri.