You are currently viewing La spitalul din Târgu-Mureș a avut loc primul transplant de inimă din România, din anul 2021

La spitalul din Târgu-Mureș a avut loc primul transplant de inimă din România, din anul 2021

Joi, 28 ianuarie 2021, la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, echipa coordonată de medicul Horaţiu Suciu, șeful Clinicii, a reușit primul transplant de cord din acest an din România – aceasta este și “primul efectuat după declanșarea crizei pandemice.

Cordul a fost prelevat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N.Oblu” din Iași, de o echipă de la Clinica de Chirugie Cardiovasculară Târgu Mureș, de la un donator în vârstă de 42 de ani, care a suferit un traumatism craniocerebral şi a intrat în moarte cerebrală.

Pentru că erau necesare condiții speciale de zbor, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, cordul a fost transportat în Târgu Mureș de o echipă a Eurotransplant din Belgia, care aveau posibilitatea să realizeze acest transport umanitar în condiţii de maximă siguranţă şi rapiditate (belgienii au venit la Iași pentru a preleva plămânii donatorului). Inima a ajuns la Institutul Inimii Târgu Mureș la ora 14.30 și intervenția chirugicală, efectuată de o echipă condusă de prof. dr. Horațiu Suciu s-a încheiat cu succes după mai bine de 4 ore (la ora 18.45).

Dr. Horațiu Suciu a precizat pentru msnews că “receptorul cordului este un pacient în vârstă de 42 de ani din județul Sibiu, aflat de aproximativ 2 ani pe lista de așteptare și aflat într-o stare avansată de insuficiență cardiacă, deasupra resurselor terapeutice convenționale. Evoluția postoperatorie este favorabilă, pacientul transplantat fiind într-o stare excelentă”.