Asemeni majorității sectoarelor din economia românească și piața auto a fost serios lovită de pandemie. După ce, în 2020, procentul înmatriculărilor de vehicule noi a scăzut cu 22%, comparativ cu anul 2019, în prima lună a acestui an, tendința de scădere s-a menținut.
Astfel, în luna ianuarie 2021, în România, au fost înmatriculate 7.625 de autovehicule noi, în scădere cu 46% faţă de aceeași perioadă a anului trecut. Din total, puțin peste șase mii au fost autoturisme noi, a căror scădere faţă de perioada similară a anului 2020 este de 51,9%. În același interval, înmatriculările de vehicule comerciale noi a scăzut cu 12,4%, comparativ cu ianuarie 2020.
Singura nișă pe care s-au observat creșteri este cea a motociclurilor, reprezentată de motociclete, mopede și ATV-uri, acestea înregistrând vânzări în creștere cu 10 procente, cu un volum de 242 de unităţi.
În ceea ce privește mașinile uzate și numărul înmatriculărilor acestora a scăzut, însă cu un procent mai redus, de 7%, față de luna similară a anului trecut.














