Odată cu începerea cursurilor în format tradițional, zi așteptată de toți cei care doresc ca lucrurile să intre în cursul lor normal, în ciuda pandemiei care nu se arată dispusă să cedeze, Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a transmis un mesaj dâmbovițenilor:
O zi așteptată cu nerăbdare de toți elevii, însă, din păcate, foarte multe lucruri s-au schimbat în ultimul an, iar modul în care începe noul semestru a fost afectat de pandemia cu care ne confruntăm.
Sunt convins că școlile, liceele și grădinițele unde cursurile se vor desfășura în clase sunt pregătite să ofere cele mai bune și sigure condiții atât cadrelor didactice, cât și elevilor și preșcolarilor.
Pe de altă parte, sunt sigur că și cei de acasă vor fi la fel de atenți la ore și vor trata cu maximă seriozitate cursurile online.
De asemenea, Consiliul Judeţean Dâmboviţa va sprijini întodeauna sistemul de învățământ dâmbovițean, iar eu voi răspunde cu promptitudine la solicitările tuturor factorilor implicați în educația copiilor noștri.
Le urez tuturor multă sănătate și rezultate cât mai bune! a transmis Președintele Consiliului Județean Dâmbovița