You are currently viewing Călătoriile gratuite cu trenul, pentru studenți, ar putea fi limitate

Călătoriile gratuite cu trenul, pentru studenți, ar putea fi limitate

Guvernul caută metode de a strânge cureaua, în condițiile economice dificile cauzate de pandemie. După ce au luat la puricat sporurile acordate bugetarilor și au decis eliminarea celui de 30%, acordat angajaților din prefecturi pentru lupta lor neobosită cu Covidul, dar și oprirea robinetului turistic pentru tichetele de vacanță, a venit și rândul gratuităților de care beneficiază studenții pentru călătoriile cu trenul.

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că se discută o variantă în care să se limiteze numărul călătoriilor.

„E o propunere prin care să se revină la vechiul sistem, să se deconteze un anumit număr de călătorii efectuate cu scopul deplasării în localitatea în care studenții își efectuează studiile, nu sistemul de gratuitate totală care a fost introdus de PSD”, a declarat Orban.

După ce beneficiaseră de reduceri de 50% pentru 24 de călătorii cu trenul pe an, de la 1 februarie 2017, printr-o Hotărâre de Guvern, s-a decis ca toți studenţii să aibă gratuitate la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe toată durata anului calendaristic, indiferent de distanță sau de rutele călătoriilor.

AUTOR: A. G.