Pentru unii, cea mai mare bucurie este aceea de te vedea doborât, învins, fără ieșire. Cu cât ai reușit să îți păstrezi o poziție dreaptă, demnă și de invidiat, cu atât mai mult ești eligibil pentru marea scenă a celor care, până la urmă, au cedat. O teribilă luptă interioară, ispita de a intra în rândul celor care nu cuvântă te îndepărtează sau te apropie de confortul căldicel al compromisului. Rămâne greu de înțeles până astăzi pentru mulți luciditatea cu care este preferată Crucea de către puținii care au luat în serios îndemnul hristic de a o asuma.
Cei grăbiți să ocupe cele dintâi locuri, vindecați de sminteala smereniei, au o plăcere aparte în a vâna cu mare acuratețe mieii aduși spre înjunghiere. Râd zgomotos, așezați confortabil în loja arenei transformate în priveliște înaintea îngerilor și a oamenilor și așteaptă deznodământul unei lupte cu final așteptat. Dacă, pentru o clipă, s-ar inversa rolurile, și-ar găsi cele mai solide scuze sau circumstanțe atenuante pentru lașitățile lor memorabile.
Ce o fi în inima unuia căruia nu mai poate alege nimic, condamnat la tăcere de către confrații lui? Răspunsul ar putea fi următorul: așa se naște adevărata libertate, acel moment în care nu mai e nimic de pierdut. Umilit, strivit, pus la stâlpul infamiei, acel om are privilegiul de aș fi găsit liniștea aceea în care nu îl mai poate atinge nimic. Descoperă în el o forță nebănuită, de care nu era conștient. Devine un vulcan gata să erupă incandescenta lavă a vieții autentice. Aude muzica de dincolo de zarea acestei lumi ce nu are urechi sau ochi pentru sunetul sau consistența unui strigăt.
În tot acest vacarm al aranjamentelor și ierarhiilor răsturnate e greu de distins valoarea Omului. Preferăm impostura, lipsa de experiență, obrăznicia și golul greu de umplut al educației primilor șapte ani de acasă. Tutuiala tovărășească și spiritul de cazarmă sunt greu de digerat pentru cei obișnuiți cu delicata atmosferă a culturii filocalice, creștine prin excelență. Spiritul critic al ignorantului și explicațiile fruste ale celui care e cu totul străin de viața Bisericii demolează tradiții vechi și propune noutatea unor proceduri igienice, dar lipsite de substanța vie a continuității.
Redusă ca număr și pe cale de dispariție, mica turmă a celor îndrăgostiți de Adevăr se sustrage constant vocii de sirenă a postmodernității. Cine ar mai putea să o convingă de minciuna atotputernică a majorității?

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște „Sfântul Ioan Gură de Aur „