You are currently viewing Peste 1600 de acțiuni de salvare au fost efectuate, în luna ianuarie, de salvamontiști

Peste 1600 de acțiuni de salvare au fost efectuate, în luna ianuarie, de salvamontiști

Peste 1700 de persoane salvate în mai bine de 1600 de misiuni de salvare. Acesta este, pe scurt, bilanțul prezentat de Salvamont România, pentru luna ianuarie, cea mai încărcată lună din an, pentru salvatorii montani. 

Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România și Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea celor 600 de salvatori care au activat zilnic în cele 42 de structuri județene sau locale salvamont din cele 24 de județe cu activitate de salvare montană din România. 

„În această perioadă salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 1.685  acțiuni de salvare și de acordare a primului ajutor medical, acțiuni în care au fost salvate 1.768 de persoane.  Dintre acestea, 766 de persoane accidentate au fost predate serviciilor SMURD sau de Ambulanță, iar, 5  persoane au decedat pe munte, sarcina salvamontiștilor reducându-se la recuperarea acestora și transportul pentru predarea la serviciile IML.

Din numărul total de intervenții, 1.418 de intervenții au avut loc pe domeniile de practicare a sporturilor de alunecare (pârtii de schi și săniuș),  185 de intervenții ai avut loc restul zonei montane –  fiind salvate 268 de persoane, 76 de cazuri s-au prezentat și au beneficiat de prim ajutor la cabinetele medicale ale bazelor Salvamont, iar 6 intervenții au avut loc în afara zonei montane, în locuri greu accesibile, acțiuni la care salvamontiștii au fost solicitați să intervină cu mijloacele și tehnicile lor specifice pentru soluționarea cazurilor,” se arată pe pagina Salvamont România.

În același interval, s-au primit 1.914 de apeluri prin care solicitau informații despre zona montană. Salvatorii montani au răspuns cu un grad de 100% la toate solicitările primite. 

„În cadrul celor 42 de structuri Salvamont din România, singurele structuri abilitate oficial si care dețin personal operativ de intervenție, pregătit profesional si atestat pentru a interveni pentru salvarea persoanelor accidentate în zona montană, activează ca personal operativ de intervenție un număr de circa 800 de salvatori montani atestați, dintre care peste 300 sunt salvatori montani angajați. 

Cunoscând specificul și numărul mare de intervenții în sezonul de iarnă, în toate zonele din țară în care se practică intensiv sporturile montane de vară, pe traseele turistice, în bazele, posturile și refugiile Salvamont,  serviciile Salvamont vor continua să asigure efective de salvatori montani dimensionate adecvat, astfel încât să se reușească intervenția cu operativitate în situația producerii de accidente.

Echipele Salvamont, singurele structuri care dețin competența legală, personal pregătit profesional și atestat pentru a interveni în soluționarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecțiuni medicale pot fi alertate prin Sistemul Național Unic de Urgență 112 și prin intermediul Dispeceratului Național Salvamont ( 0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicația SALVAMONT-VODAFONE pentru telefoanele mobile”, se mai arată în informarea dată publicității de Salvamont România.

AUTOR: F. S.