You are currently viewing Există discuții despre restructurări în rândul bugetarilor

Există discuții despre restructurări în rândul bugetarilor

Nu este exclus ca unii bugetari să rămână fară un loc de muncă, în acest an. Vicepremierul Dan Barna anunța aseară, la Digi 24, că mai multe companii de stat vor intra într-un proces de restructurare anul acesta și renunțarea la angajați ar putea fi o consecință a optimizării activității lor.

„Aceste planuri de reformă pot să presupună – și unele companii bănuiesc că vor lua aceste decizii prin consiliile lor de administrație, presupun, de reorganizare de activități. Adică nu e o cerință, e o consecință de optimizare a funcționării acestor companii”, a explicat Barna.

În urmă cu o săptămână, și premierul Florin Cîțu menționa o astfel de posibilitate. Între timp  s-a luat decizia plafonării veniturilor bugetarilor si a analizării sporurilor primite de aceștia.

„Reforma administrativă este și în programul de guvernare şi este unul din obiectivele de policy şi ale acestui an, şi ale anilor care urmează. La nivelul acestui buget, primul pas a fost acela de îngheţa, de a păstra salariile la nivelul anului trecut, tocmai din raţionamentul că trebuie să păstrăm un deficit de 7,2, nu ne permitem o creştere de salarii”, a mai spus Dan Barna.

AUTOR: F. S.