Adrian Țuțuianu, fost președinte al Consiliului Județean Dâmbovița și al PSD Dâmbovița, critică modul în care și-a început mandatul noua conducere a CJD. Un prim motiv este modul în care a gândit precursorul său, Corneliu Ștefan, reorganizarea echipei cu care conduce județul.
„Domnul Corneliu Ștefan a câștigat competiția, a fost ales, este democratic, îi urăm succes și chiar vreau să aibă succes pentru că este o perioadă foarte grea și foarte importantă. Dacă nu se implementează acum niște proiecte, ne va costa pe toți. Dar cred că a ales pe lângă el niște oameni, care nu au calitățile necesare pentru funcții publice de importanța celor pe care le presupune consiliul județean. Și mă refer aici și la modul cum sunt aleși pe la vicepreședinți, pe la administrator public, pe la șefi de instituții publice. Eu l-am promovat, de exemplu, pe domnul Avanu la SC LDP, dar acum, ca administrator public al județului necesită și mai multă știință de carte și mai multă experiență de viață”, a declarat Adrian Țuțuianu, invitat în emisiunea lui Marius Dumitrache, la Riposta pe Net.
Mai mult decât atât, Țuțuianu reclamă faptul că noua conducere a CJD nu se ocupă de problemele cu adevărat importante ale județului, care pot fi rezolvate. Astfel, el spune că nu vede concentrare pe unele dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare, care deja sunt compromise. Printre acestea a enumerat proiectul de selectare colectare a deșeurilor menajere, proiectul de apă și canal, proiectul stațiunii montane de la Padina, dar și proiectul de modernizare și extindere la 4 benzi a DN 71. S-au pierdut, astfel, câteva zeci de milioane de lei pentru studii și licitații publice, iar acești bani îi plătim noi, toți dâmbovițenii, care nu vom avea șansa unei dezvoltări serioase în următorii ani, după cum afirmă Adrian Țuțuianu.
„Județul Dâmbovița nu are la acest moment nicio ușă deschisă în zona guvernamentală (…) Aceasta este cea mai grea perioadă din ultimii 20 de nai, Până acum au fost lideri puternici care contau la nivel național. Acum nu contează nimeni”, concluzionează Țuțuianu.
AUTOR: F. S.