You are currently viewing Marinela Manea, propusă pentru funcția de subprefect al județului Dâmbovița

Marinela Manea, propusă pentru funcția de subprefect al județului Dâmbovița

Biroul Naţional PLUS a decis, în cadrul unei şedinţe care a avut loc aseară, care sunt propunerile de numiri din partea USR PLUS în funcţiile de prefect şi subprefect.

Potrivit Mediafax, pentru Dâmboviţa, numele propus pentru funcția de subprefect este Marinela Manea.

„Este expert contabil şi conferenţiar universitar în cadrul Universităţii Valahia din Târgovişte. Predă cursuri în domeniul contabilităţii instituţiilor publice, a instituţiilor de credit şi în domeniul auditului. A publicat şapte cărţi de specialitate în aceste domenii, fiind coautor al altor patru cărţi situate la graniţa dintre economie şi ştiinţe juridice şi a 50 de articole publicate în mai multe reviste de specialitate”, notează Mediafax.

Potrivit protocolului de guvernare, stabilit între partidele din coaliția de guvernământ, în județul Dâmbovița postul de prefect și unul dintre cele de subprefect revin Partidului Național Liberal, iar celălalt post de subprefect revine Uniunii Salvati România.

AUTOR: F. S.