Cîțu critică amendamentele PSD la buget. Ciolacu amenință cu moțiunea de cenzură

Cîțu critică amendamentele PSD la buget. Ciolacu amenință cu moțiunea de cenzură

Şeful Executivului Florin Cîţu se află luni în plenul Camerei Deputaţilor, la solicitarea PSD, pentru a da explicaţii în legătură cu bugetul de stat pentru acest an, anunță news.ro. Proiectul bugetului de stat pe 2021 urmează să fie depus marţi la Parlament pentru a se stabili calendarul dezbaterilor.

Premierul Florin Cîţu a afirmat luni dimineaţă că Partidul Social Democrat vrea să scoată România din Uniunea Europeană deoarece amendamentele depuse de social-democraţi la buget au ca sursă de finanţare zona din care ţara noastră plăteşte contribuţia la UE. El a menţionat că amendamentele PSD au un impact bugetar de 600% din PIB.

Am primit lista amendamentelor cele care au fost făcute publice de cei de la PSD, impactul bugetar este de aproape 600 sută din PIB. Deci asta înseamnă să mergem cu deficitul la 13% din PIB aproape. M-am uitat la sursa de finanţare şi fără niciun fel de surpriză vedem exact ce vrea să facă PSD cu România, vrea să o scoată din Uniunea Europeană pentru că sursa de finanţare reprezintă contribuţia României la UE. Pentru cei care nu ştiu, la Ministerul Finanţelor acţiuni generale plătim contribuţia la UE. De acolo vrea PSD să ia banii, să ne lase fără contribuţie la Uniunea Europeană ca să ne scoată din Uniunea Europeană. Astea sunt amendamentele PSD”, a declarat luni, Florin Cîţu.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că partidul va depune moţiune de cenzură în situaţia în care amendamentele depuse de social-democraţi la legea bugetului de stat nu vor fi adoptate la dezbaterile din Parlament.

Nu poţi să ai creştere economică când ai austeritate şi tai tot. Noi venim cu aceste amendamente poate în ultima clipă acest guvern îşi dă seama că proiectul de buget cu tăieri şi cu austeritate e o tâmpenie. Categoric că depunem moţiune, dar am şi spus este prima moţiune simplă pe care am depus-o, şi deja am avut patru voturi în plus în afară de grupurile parlamentare PSD şi AUR. Este pentru prima oară. Eu nu-mi aduc aminte ca doar la două luni de la alegeri deja patru voturi să fie în plus faţă de ce avem ca opoziţie. Avem o sesiune parlamentară unde vom veni, categoric, cu o moţiune de cenzură”, a spus liderul PSD,  Marcel Ciolacu.