COMUNICAT DE PRESĂ
La data de 22 februarie a.c., în jurul orei 10:16, polițiștii de la Biroul Rutier au oprit pentru control, pe raza municipiului Târgoviște, un ansamblu de vehicule, format dintr-o autoutilitară și o remorcă, condus de un bărbat de 31 de ani, din Ulmi.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta poseda un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte autovehiculul condus.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.