În ciuda așteptărilor, Renate Weber, nu a sesizat Curtea Constituțională pentru legea care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor. Și asta deși Asociația Foștilor Parlamentari a înaintat o petiției Avocatului Poporului în care cerea sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate. Declarația a fost facută chiar de Avocatul Poporului, astăzi, la Digi 24.
„Nu am sesizat Curtea Constituțională. Termenul a expirat ieri. Nu am identificat niciun motiv de neconstituționalitate (…) Am primit petiția asociației, astăzi am vorbit la telefon și le-am explicat de ce nu înaintăm o sesizare”, a explicat Weber.
Legea merge acum la promulgare, la președintele Klaus Iohannis, iar o excepție de neconstituționalitate la CCR mai poate fi ridicată doar în instanță.
AUTOR: F. S.