You are currently viewing Județul Dâmbovița, fruntaș la atragerea de fonduri europene, în regiunea Sud Muntenia

Județul Dâmbovița, fruntaș la atragerea de fonduri europene, în regiunea Sud Muntenia

Județul Dâmbovița rămâne în topul județelor din regiunea Sud Muntenia, în ceea ce privește depunerea de cereri de finanțare. Până în acest moment, au fost depuse, la nivelul regiunii, 2076 de aplicații, din care 346 sunt din județul Dâmbovița, potrivit directorului Agenției de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Mușat. Asta presupune un procent de 20%, ceea ce situează Dâmbovița peste media regiunii. Dintre aceste aplicații, s-au semnat contracte de finanțare pentru 152 de proiecte, dintr-un total de 792, ceea ce ne situează din nou în top, cu un procent de 16%. După finalizarea acestei etape, deja toate motoarele trebuie turate pentru implementarea proiectelor și atragerea fondurilor în timp util.

„Ne îndreptăm spre finalul acestei activități de semnare de contracte de finanțare și finalizăm această etapă și trebuie să ne concentrăm toate forțele pentru etapa de implementare, până la finalul anului 2023 și eu sunt convins că proiectele din județul Dâmbovița vor ajunge la liman, astfel încât să nu fie nevoie să le finanțăm din resurse proprii, neglijând alte proiecte (…) Sperăm ca aceste proiecte să intre cât mai curând în serviciul public și să producă efectele pe care dumneavoastră le-ați scontat, în momentul în care le-ați depus”, a spus Liviu Mușat, prezent, astăzi, în județul Dâmbovița.

Liviu Mușat a mai declarat că în prezent se lucrează la noul program de finanțare 2021-2027, o provocarea mare pentru regiunea Sud Muntenia. Programul se va desfășura în sistem descentralizat și va ține cont de nevoile fiecărei comunități.

„Promitem ca acest program să fie cât mai repede finalizat, să-l transmitem spre aprobare și să-l finalizăm până la sfârșitul anului (…) contăm să deschidem cât mai repede apelurile de proiecte pe axele care se regăsesc și în actualul program”, a mai declarat Liviu Mușat.

AUTOR: F.S.