You are currently viewing România, printre țările cu cea mai mare rată a inflației din UE

România, printre țările cu cea mai mare rată a inflației din UE

Inflația anuală a Uniunii Europene a fost de 1,2% în ianuarie 2021, în creștere de la 0,3% în decembrie, iar în zone euro indicatorul a fost 0,9%, față de -0,3% în decembrie, anunță Eurostat.

Cele mai mici rate anuale s-au înregistrat în Grecia (-2,4%), Slovenia (-0,9%) și Cipru (-0,8%), potrivit mediafax.ro.

Cele mai ridicate niveluri ale ratelor anuale au fost înregistrate în Polonia (3,6%), Ungaria (2,9%) și Cehia (2,2%) și România (2%).

În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat anterior că rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,99% în luna ianuarie a acestui an, de la 2,1% în decembrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 3,25%, mărfurile alimentare cu 2,88% iar serviciile cu 2,51%.

Preţurile de consum în luna ianuarie 2021 comparativ cu luna decembrie 2020 au crescut cu 1,3%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (februarie 2020 – ianuarie 2021) faţă de precedentele 12 luni (februarie 2019 – ianuarie 2020), calculată pe baza IPC, este 2,6%”, se arată în comunicatul INS.

Comparativ cu decembrie, inflația anuală a scăzut în trei state membre, a rămas stabilă în șase și a crescut în optsprezece.

În ianuarie, cea mai mare contribuție la rata anuală a inflației din zona euro a venit de la servicii (+0,65 puncte procentuale, pp), urmate de bunuri industriale neenergetice (+0,37 pp), alimente, alcool și tutun (+0,30 pp) și energie (-0,41 pp).