COMUNICAT DE PRESĂ
La data de 25 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au desfășurat noi acțiuni, sub autoritatea Instituției Prefectului și împreună cu celelalte structuri de la nivel teritorial cu atribuții în menținerea siguranței publice, în vederea verificării modului în care se respectă normele impuse prin Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Peste 300 de polițiști și polițiști locali au desfășurat activități de control, fiind organizate 38 de acțiuni punctuale. Au fost legitimate peste 2.600 de persoane și au fost verificate 320 de mijloace de transport persoane, dintre care 114 autovehicule destinate transportului public în comun.
Pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară, respectiv pentru neportul măștii de protecție, au fost aplicate 73 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.000 de lei.
Totodată, s-au efectuat verificări la 318 obiective de interes, dintre care 158 de unități de alimentație.
Obiectivul urmărit în cadrul acțiunilor desfășurate este siguranța cetățenilor, iar acțiunile pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Sars-CoV-2 continuă, forțele de ordine fiind la datorie.
IPJ DÂMBOVIȚA