You are currently viewing DÂMBOVIȚA: Un bărbat din Lungulețu, cercetat de polițiști

DÂMBOVIȚA: Un bărbat din Lungulețu, cercetat de polițiști

COMUNICAT DE PRESĂ

La data de 1 martie a.c., în jurul orei 08:00, polițiștii din cadrul Secției nr. 13 Poliție Rurală Titu au oprit în trafic, pentru control, pe raza orașului Titu, un autoturism condus de un bărbat de 24 de ani, din Lungulețu.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta avea suspendat dreptul de a șofa.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă.

Vă reamintim că, potrivit prevederilor Codului Penal, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România constituie infracțiune și se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.