Aplicaţia Netflix are o nouă secţiune, numită Fast Laughs, care foloseşte formatul popularizat de TikTok pentru a livra secvenţe amuzante alese din conţinutul disponibil în cadrul platformei, cu scopul de a promova anumite titluri şi a convinge utilizatorul să petreacă mai mult timp în cadrul aplicaţiei, chiar dacă nu se uită la ceva anume.
Fast Laughs conţine scurte secvenţe decupate din filmele şi serialele de comedie disponibile în cadrul platformei.
În dreptul fiecărui clip există o serie de butoane care îndeplinesc funcţii precum partajarea, adăugarea pe watchlist sau redarea filmului ori serialului de unde provine fragmentul respectiv.
Fast Laughs se va regăsi pe bara din partea de jos a ecranului (în locul secţiunii de căutare) pe iOS şi “va fi disponibilă în anumite ţări”. O versiune pentru Android se află încă în teste.