Mă întreb câteodată, de cele mai multe ori în urma unor întâmplări, a unor texte sau a unor fotografii postate pe site-urile de socializare, a unor bârfe amicale sau, din contră, în urma unor frânturi de discuții auzite, mai mult sau mai puțin fără să vreau, dacă în ziua de astăzi, pentru anumiți oameni, intimitatea mai reprezintă ceva.
Cumva, privind obiectiv situația, căci să mă raportez la ea în mod subiectiv simt că aș greși, lucrurile ce țin de pudic, de personal, de intim sunt expuse peste tot pe internet, verbalizate în public în fața amicilor sau, de ce nu, în fața unor oameni necunoscuți. Să îți expui relația și pe lângă ea și chestiile de maximă intimtate din aceasta, mi se pare nepotrivit, vulgar și consider că fie ea și o simplă remarcă este nepotrivită atunci când singurul om cu care ar trebui să vorbești despre – este omul cu care te afli în acea relație.
Prea posibil să fiu învechită, să fi rămas capturată în timp, însă întotdeauna sfiala unui sărut mă va emoționa mai tare decât indecența unor atingeri manifestate în fața unui grup de oameni – repet, fie el format din oameni pe care poate îi vezi pentru prima, dar și pentru ultima dată pe stradă, fie format din prieteni de-o viață sau amici de-o cafea. Aș vrea să adaug faptul că vorbind despre această intimitate de cuplu nu mă raportez doar la gesturi, ci și la povești, la întâmplări pe care, dintr-un motiv sau altul, unul dintre parteneri este dornic să le prezinte celorlalți. Și totodată este de menționat că nu văd intimitatea, sau cel puțin câteva lucruri legate de aceasta – căci nu acum s-a inventat focul și cei mici știu, de multe ori, încă de la grădiniță ce se întâmplă când..doi oameni se iubesc, ca fiind destinată exclusiv cuplurilor, ci și familiei. Eu am crescut cu sintagma nu-ți spăla rufele în public și de-a lungul vieții m-am ghidat după ea, în sensul că n-am trâmbițat în stânga și în dreapta o perioadă mai grea din punct de vedere financiar sau o prestație sexuală mai slabă.
La ce concluzie am ajuns? La accea că uneori este extrem de bine să rămâi fidel celui de lângă tine nespunându-le celorlalți absolut fiecare mișcare a voastră. Adesea când aud cum cu lejeritate debordantă partenerii de viață aleg să povestească amicilor momente jenante, să arate fotografii explicite sau să facă publice conversații private, îmi spun în gând că e păcat. E păcat, căci nimic nu-i mai dulce, mai sincer si mai frumos, decât să ai alături de omul pe care alegi, de omul cu care îți împarți viața și celui căruia îi împărtășești visele, momente numai ale voastre, gesturi numai de voi știute, declarații ferite de ochii lumii. Desigur, nu încurajez comportamentele diametral opuse, cele ce se manifestă prin lipsa oricăror dovezi de afecțiune, oamenii care nu spun niciodată răspicat, în gura mare, că iubesc. Cu toate acestea, alegând să păstrezi, măcar din când în când, ceva doar pentru voi, ceva al vostru, socot că-i ca și cum, fără să vadă nimeni, sufletele voastre se țin de mână – fie ea vreme de pace, fie el război.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.