Nu știu dacă v-am povestit de-a lungul timpului despre cum sunt eu ca om, în spatele textelor și a tuturor aparențelor jurnalistice, însă astăzi, printre altele, aș vrea sa ating într-o anumită măsură acest subiect. Astfel, încep prin a spune că sunt o persoană căruia viața i-a luat destule, dar i-a și dat suficiente. Întotdeauna am simțit că destinul meu este frumos încondeiat, cu momente alese – chiar și în cele mai negre perioade din viața mea. Oricând am avut ocazia am gândit faptul că sunt binecuvântată.
Despre mine aș mai vrea să spun și că sunt extrem de caldă, de drăgăstoasă și de lipicioasă. Mă atașez de oameni și de lucruri, de locuri și mai ales de amintiri. Îmi cânt iubirea, dansez în ploaie și mă consider norocoasă pentru tot ce trăiesc. Desigur, nu-s mereu atât de optimistă, ba chiar trec adesea în cealaltă extremă – lucru ce îmi scoate extrem de bine în evidență firea schimbătoare, curioasă, mereu dornică de altceva, de ceva nou.
Revenind, de fapt, la ceea ce voiam inițial să vă scriu astăzi, căci nu știu dacă ați sesizat dar am spus că vreau să vă povestesc despre mine printre altele – nu neapărat numai despre asta, tot prin prisma articolului de astăzi, aș vrea să vă zic despre ce cred eu că înseamnă să te caracterizezi, vorbind nu despre propria persoana, ci despre ceilalți.
Reproșuri, jigniri, insulte – în viața reală, pe internet, la mese în familie, la serviciu, la școală. Cam oriunde se poate, însă din păcate, în zilele noastre, se poate peste tot. Astăzi, chiar dacă cadrul legislativ interzice, oricine își permite să facă afirmații denigrante. Din păcate lucrurile nu par să se schimbe prea curând, iar expunerea pe care o avem nu face altceva decât să influențeze comportamentul oamenilor în rău. Cumva, în ultimii ani, acest bullying de care auzim peste tot – și mă bucur, căci această conștientizare, chiar dacă uneori este brutală, militează pentru mai bine – a câștigat un caracter vocal extrem de ridicat. Dacă înainte se obișnuia ca această intimidare, batjocură, să fie făcută în liniște, nu ca o laudă, ci mai repede ca o rușine – mai ales în cazul în care afla cineva, astăzi este fix invers. Dacă poți să jignești, o faci în public, te asiguri că o știe toată lumea, te lauzi la prieteni și sub nicio formă nu îți este rușine de isprava ta.
Am tot asistat în ultimele zile la diferite discuții și am ajuns la concluzia că una dintre cele mai acurate caracterizări, sau mai de grabă autocaracterizări pe care ni le putem face, ia naștere când vorbim nu despre noi înșine, ci despre ceilalți. Toare răutățile pe care le proiectăm asupra celorlalți sunt, după părerea mea, dar și după cea a câtorva specialiști, proprii reflecții, frustrări personale, amăgiri, neîmpliniri sufletești, poate evenimente din trecut care și astăzi își pun amprenta asupra comportamentului lor. În concluzie, astăzi, vorbind despre ceilalți nu facem altceva decât să ne autocaracterizăm.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște.