Pugilista Mihaela Radu a strălucit din nou în ring! Sportiva de la CSM Târgoviște a fost de neoprit la ediția din acest an a Cupei României la box feminin pentru cadete, junioare, tineret și senioare.
La capătul unei evoluții excelente, pugilista antrenată de Nicu Tamaș a cucerit medalia de aur, la senioare, la categoria supergrea, +81 de kilograme. În disputa pentru aur, sportiva de la CSM Târgoviște a învins-o pe Cătălina Nicoleta Dinu, de la Steaua București.
Alte pugiliste de la CSM Târgoviște care au urcat pe podium la ediția din acest an a Cupei României, găzduită de orașul Sibiu, în perioada 1-6 martie, au mai fost Alexandra Maria Dobre (cat. 46 kg), Georgiana Stan (70 kg) – ambele junioare, Tania Ionescu (60 kg) și Ștefania Buzățel (+81 kg) – ambele la tineret. Toate cele patru sportive au intrat în posesia bronzului.
M.I.














