Statul Arkansas a adoptat, marţi, o lege ce interzice avortul chiar şi în cazurile de viol sau incest, în speranţa de a determina Curtea Supremă a Statelor Unite să anuleze hotărârea din 1973 prin care a extins acest drept pe întreg teritoriul ţării, relatează Agerpres.
Singura excepţie prevăzută în textul legii promulgat în acest stat care se învecinează cu Mississippi, cunoscut pentru conservatorismul său creştin, este „salvarea vieţii mamei în caz de urgenţă medicală”, a anunţat guvernatorul Asa Hutchinson.
Legea va intra în vigoare abia la vară, iar puternica organizaţie pentru apărarea drepturile civile ACLU a anunţat deja că o va contesta în instanţă.
Cu această lege din statul Arkansas, opozanţii întreruperii voluntare a sarcinii speră să determine o schimbare la nivelul Curţii Supreme a SUA, care în 1973 a decis că americancele au dreptul să avorteze. O astfel de schimbare ar permite fiecărui stat să facă ceea ce doreşte şi ar contribui la o creştere şi mai mare a inegalităţilor teritoriale.
„Scopul acestei legi este să pregătească terenul pentru ca Curtea Supremă să anuleze jurisprudenţa actuală”, a afirmat în mod deschis guvernatorul statului Arkansas.














