Premierul României explică numărul mare de îmbolnăviri de Covid din ultima perioadă prin faptul că în România a fost liber la cazare și la schi, în sezonul de iarnă, iar oamenii nu au respectat regulile.
„Ştim de ce cresc aceste cazuri. România a fost ţara care a avut un sezon de iarnă în care oamenii au mers la schi. Foarte puţine ţări şi-au permis acest lucru, acest lux şi acum, e adevărat, oamenii nu au respectat în totalitate regulile. Dacă acolo ar fi respectat regulile, n-am fi fost nevoiţi să luăm şi măsurile din perioada următoare. Dar am demonstrat ceva, că am deschis şcolile şi nu de acolo vine problema şi nu de acolo a crescut numărul de infectări”, a subliniat prim-ministrul.
În acest context, premierul nu ia un calcul un nou lockdown, mai ales în perioada Sărbătorilor Pascale, ci găsirea unui echilibru, care să permită controlul pandemiei și continuarea activităților economice.
„Din primul moment, de când am văzut efectele lockdownului anul trecut, ne-am gândit că nu mai putem să trecem prin aşa ceva. Deci nu există acest risc în România. Trebuie să găsim acel echilibru în care să avem economia funcţională, dar să şi putem să controlăm pandemia. (…) Gândiţi-vă că anul trecut nu am intrat în lockdown şi ajunsesem la cifre foarte mari. (…) În valul doi nu a mai existat nicio perioadă de lockdown şi România a fost cred că singura ţară în Europa fără lockdown după prima perioadă iniţială. Nu, nu luăm în calcul aşa ceva”, a mai precizat Cîţu.
AUTOR: F. S.














