You are currently viewing Valori de trafic normale, în această dimineață

Valori de trafic normale, în această dimineață

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vreunui eveniment rutier sau a condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Pe principalele artere rutiere (autostrăzile A1 București – Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești, DN 1 Ploiești – Brașov) se circulă în condiții de vizibilitate bună, pe un carosabil uscat, fără precipitații, cu valori de trafic normale.

În contextul avertizării meteorologice valabilă până astăzi la ora 18.00, vizând ninsori moderate cantitativ în Maramureș, în Munții Apuseni și în Carpații Orientali, reamintim că, pentru deplasarea pe suprafețe carosabile acoperite cu polei, gheață sau zăpadă, legislația rutieră prevede obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă. Recomandăm folosirea frânei de motor pentru reducerea vitezei dacă rulați pe un carosabil umed sau alunecos.

AUTOR: F. S.