Fără experiența păcatului, nu există iertare autentică. Alungarea lui Adam din Rai, aflată la începutul drumului pentru revenirea lui Acasă, oferă cea mai paradoxală imagine a omului înstrăinat de un Dumnezeu care, de fapt, nu-L părăsește niciodată. „Adame, unde ești?” își are corespondența desăvârșită în strigătul Celui spânzurat pe Cruce: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Nu vom înțelege vreodată iertarea decât ajunși în prăpastia cea mai adâncă a deznădejdii, a abandonului și a distanței insuportabile față de Cel pe Care L-am iubit până mai ieri. Cutremurați profund de bătăile inimii Părintelui ceresc, auzim glasul Fiului Său care-I cere să fim iertați din pricina ignoranței noastre atotputernice, iar Duhul, Singurul capabil să se roage în inimile noastre cu suspine negrăite, ne dă puterea de a-I răspunde: „Avva, Părinte!” Până nu deslușim grozăvia păcatului ca boală ce ne paralizează simțurile duhovnicești, nu avem acces deplin la Taina iertării fratelui ce ne-a greșit. Doar atunci vom vedea păcatul lui ca al nostru, insuportabil din cauza dragostei cu care suntem datori tuturor. Iar atunci, mila se împletește cu forța extraordinară de a nu-l reduce pe celălalt la suma greșelilor lui.
Postul nu înseamnă tristețe, ci bucuria de a ne a arăta Tatălui. Cui îi mai pasă de hrană când se îndreaptă spre Învierea Vieții? Călătoria presupune a lua cu noi doar lucrurile esențiale, hrană puțină, care să nu se strice, și grija de a ajunge la Destinație. Orice oprire pentru a ne mândri în fața oamenilor îngreuiază drumul și ne abate cu mult de la el. Obișnuiți cu siguranța călătoriilor moderne, nu mai avem reperul vechilor drumuri pline de tâlhari și de tot felul de pericole. Răsplata Postului nu este altceva decât a primi îmbrățișarea caldă a Celui ce vede în ascuns. De vom fi depășit ispita de a transforma postirea în vreo oarecare performanță, primim smeriți bucuria de a fi liberi de constrângerile pântecelui.
Adevărata Comoară este așezată în inimă. Numit „Tezaur al bunătăților”, Duhul Sfânt ne învață despre adevărata Bogăție a vieții. Preocupați în a acumula avuții efemere, uităm care-I Ținta ce dă valoare propriei existențe. Suntem, de multe ori, spectatorii neputincioși ai a unor acerbe curse de îmbogățire între oameni. Este insuportabil să fii sărac în mijlocul acestei imense arene a unei lumii avide de poveștile de succes ale celor care și-au construit adevărate imperii ale bunăstării. Singuri și triști, nemulțumiți de instabilitatea Bursei, câștigând și pierzând cu frenezia celor împătimiți de roata norocului, se ascund de hoții și tâlharii ce se grăbesc abil să îi înlocuiască. Pentru ei, moartea e ultima frontieră ce ar trebui depășită științific, nu teologic.
Iertarea, postirea și Comoara ascunsă în inimă sunt direcțiile acestui Drum care duce Acasă. Teribila dramă a înstrăinării omului care fuge inexplicabil de El va sfârși, în cele din urmă, într-un Mormânt gol, părăsit întâi de Cel care a plecat, deja, în căutarea celui izgonit din Rai.

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște „Sfântul Ioan Gură de Aur „