You are currently viewing Primăria din Minneapolis va plăti familiei lui George Floyd o despăgubire record, de zeci de milioane de dolari

Primăria din Minneapolis va plăti familiei lui George Floyd o despăgubire record, de zeci de milioane de dolari

Municipalitatea din Minneapolis îi va plăti familiei lui George Floyd o sumă imensă, ca despăgubire pentru moartea bărbatului de culoare, afro-americanul care a murit în timpul unei rețineri, în mai 2020, devenit simbolul unei ample mișcări de protest față de abuzurile poliției împotriva celor de culoare. 

Avocații au ajuns la o înțelegere cu municipalitatea pentru suma de 27 de milioane de dolari, pe care Primăria îi va plăti familiei lui George Floyd ca să renunțe la un proces în instanță. Consilierii municipali au votat vineri, în unanimitate, pentru acordarea acestei sume.

„Acest acord amiabil e cel mai important din istoria SUA, într-o procedură privind drepturile fundamentale, intentată pentru o moarte imputabilă unei abateri”, au transmis avocații familiei, într-un comunicat citat de AFP.

Despăgubirea va fi cea mai mare plătită vreodată de municipalitate, după ce în 2019 a acordat 20 de milioane de dolari familei lui Justine Damond, o femeie care a fost ucisă de un agent al poliției din Minneapolis, într-un incident petrecut în 2017.

Înțelegerea la care au ajuns avocații familiei lui George Floyd ar putea avea consecințe asupra procesului în desfășurare în care este judecat Derek Chauvin, fostul agent de poliție care a fost filmat în mai anul trecut în timp ce își ținea genunchiul pe gâtul lui George Floyd. Chauvin este acuzat de crimă, iar selecția juraților pentru proces a început în această săptămână, scrie The Washington Post.

Familia lui Floyd a dat în judecată Primăria, în iulie 2020, după ce protestele generate de moartea bărbatului au dat naștere unei mișcării Black Lives Matte, care militează împotriva brutalității poliției și a rasismului sistemic.

Tot ca urmare a scandalului public ce a urmat după moartea lui George Floyd, municipalitatea a decis să desființeze departamentul poliției locale și să înființeze un nou departament, pentru siguranță publică. Decizia finală se va lua prin vot, în noiembrie.