A găsi Calea la inima celuilalt. A-l numi frate pe cel ce ne urăște. A lăsa tăcerea să vorbească. Un timp care se comprimă pentru a-și afla sensul, direcția adevărată. Tristețea se umple de bucurie. Cel mai greu e să ne judecăm propria viață și să nu ne împovărăm cu neputința de a ierta.
Întotdeauna am privit această perioadă cu seriozitatea copilului care se duce pentru prima dată la școală. Există acea convingere că e momentul celor mai mari schimbări din viață. Îmi privesc Învățătorul și știu că El îmi va marca pentru totdeauna viitorul. Mă așez în bancă și prima lecție învățată e cea a ascultării. În tot acest zgomot, cel mai complicat e să îți auzi propria voce.
E perioada examenelor celor mai dure. Acele războaie nevăzute cu cei de-a dreapta și de-a stânga, cu glasul de sirenă al egoismului și autojustificării ce ne maturizează, ne ascut simțurile interioare, ne înalță până la cer sau ne coboară în tristele văi ale căderilor de tot felul.
Rugăciunile fac să vibreze un întreg Univers. Repetate la nesfârșit, tânguitoare, uneori ca un strigăt, alteori ca o chemare, produc cutremure la nebănuite adâncimi ale sufletului uman. Însetați de viață, înstrăinați sau însingurați, sorbim cu nesaț din acest nectar al înălțimilor duhovnicești. Ne e foame de Hrana care dă Viață. Ne e dor de cel cu care ne-am certat, pe care nu am reușit (încă) să-l iertăm, adică să-l înviem în inima noastră.
Fiecare clipă petrecută în intimitatea Casei Lui este irepetabilă. Toți vrem să facem ceva notabil cu propriul timp. Ne construim cu febrilitate visul la care, din păcate, prea puțini ajungem cu ajutorul celor mai elaborate planuri. Poate chiar propriile slăbiciuni pot fi structura de rezistență a unei mulțumiri depline. Fragilitățile și eșecurile ne fac mult mai umani și ne apropie de Adevăr. De cealaltă parte, un Dumnezeu umil de dragul nostru oferă imaginea cea mai completă a ceea ce ar trebui să fim. Capabili să călcăm peste cadavrul fratelui pentru a ajunge deasupra tuturor ne lăsăm greu de convins să pășim pe această delicată Cale a întoarcerii Acasă. Ura ne ține în întuneric mereu…

P. S. Să zicem, fraților, și celor ce ne urăsc pe noi…

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște „Sfântul Ioan Gură de Aur „