Într-o postare pe Facebook, senatorul Dragoș Popescu arată că a ales să reclame la Poliție faptul că unii târgovișteni nu respectă legea, mai ales acum, în plină pandemie cu noul coronavirus:
„Din păcate, Municipiul Târgoviște a reintrat în așa numitul „scenariu roșu”, cazurile de Covid-19 cresc de la o zi la alta iar pandemia continuă să facă victime…
Zilele trecute, mergând la pas prin Târgoviște, am observat că într-una dintre terasele închise din centru se aflau mai multe persoane care fumau (fumatul fiind permis doar în spații deschise). Pentru a mă convinge dacă măsurile anti Covid-19 impuse de către autorități sunt respectate, am trecut prin Centrul Vechi, deoarece acolo sunt localizate mai multe restaurante și mare mi-a fost mirarea să văd că multe dintre reguli erau „fentate”.
Am ales să folosesc linia-verde de telefon pusă la dispoziția oricărui cetățean pentru a înștiința autoritățile competente. La fața locului au ajuns polițiștii care au aplicat amenzi pentru 8 operatori economici.”
Reacția lui Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, nu a întârziat să apară, acesta fiind mereu aproape de târgovișteni:
” Un domn senator USR – PLUS de Dâmbovița își face titlu de glorie din faptul că a mers pe Centrul Vechi din Târgoviște și a văzut el că restaurantele „fentau” unele reguli. Drept pentru care a sunat și a adus polițiștii la fața locului, care au aplicat amenzi pentru 8 operatori. Care operatori au fost (a câta oară) îngenuncheați într-o perioadă disperată după supraviețuire.
Nu e nimic inventat, e totul povestit de domnul de la USR pe pagina lui. Cinic și satisfăcut, ca orice usr-ist sau pnl-ist din vremurile astea nenorocite. Omul „și-a făcut treaba”, operatorii au încasat rapid amenzi, poate să doarmă liniștit.
Mi se pare mie sau suntem într-un film prost, într-un tablou cu susul în jos? Regulile sunt reguli, da. Dar regulile nu pot fi discreționare, ele nu există ca să omoare financiar agenții economici, ci să-i ajute să treacă peste perioada asta cruntă. Se putea rezolva situația de pe Centrul Vechi cu un avertisment înainte de sancțiune? Are dl senator idee de eforturile disperate ale unor oameni de bună credință care au ajuns la limita nervilor din cauza acestui guvern care îi disprețuiește? Are idee că, datorită telefonului său, niște afaceri au tras obloanele și niște zeci de oameni au fost trimiși acasă? Cu ce a ajutat, concret, gestul lui de „salvator”?
Îmi repugnă genul ăsta de oameni, obturați sufletește, iraționali, care ard totul în jurul lor și apoi se întreabă de ce e cenușă pe jos.”
Autor: A. G.














