You are currently viewing Lucrările la Creșa nr. 13 din Târgoviște, tot mai aproape de recepționare!

Lucrările la Creșa nr. 13 din Târgoviște, tot mai aproape de recepționare!

Încă un obiectiv de interes public urmează să fie dat în folosință, la Târgoviște. Modernizarea și echiparea Creșei nr. 13 din Târgoviște este aproape de final. Aflat pe teren, Cristian Stan, primarul municipiului, a anunțat că lucrările sunt în faza de recepție:

Săptămâna viitoare, va începe recepția lucrărilor și la proiectul cu titlul ”Extindere, reabilitare (consolidare, recompartimentare), modernizare și echipare Creșa nr. 13 Târgoviște”.

Prin investiția menționată, s-a realizat atât extinderea imobilului existent cu un corp nou, cât și reabilitarea (consolidarea, recompartimentarea) și modernizarea clădirii actuale.
De remarcat că imobilul construit are o amprentă la sol de peste 900 mp. și dublează numărul copiilor care vor putea beneficia de serviciile creșei.

Totodată, sunt asigurate toate dotările specifice unei unități de învățământ antepreșcolar.

Valoarea contractului de execuție de lucrări este de 5.993.552,24 lei (inclusiv TVA), iar finanțarea lucrărilor este asigurată din fonduri nerambursabile, prin Programul Național de Dezvoltare Locală! a transmis pe pagina personală de Facebook, Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște.