You are currently viewing Uniunea Europeană caută experți chimişti!

Uniunea Europeană caută experți chimişti!

Oficiul European pentru Selecția Personalului (EPSO) anunţă deschiderea apelului pentru depunerea candidaturilor în vederea ocupării de posturi de experți în politica privind substanțele chimice, la Comisia Europeană.
Specialiștii recrutaţi (gradul AD 6) vor lucra în principal în cadrul următoarelor direcții generale ale Comisiei Europene: Direcția Generală Piață Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri (DG GROW) și Direcția Generală Mediu (DG ENV).
Principalele sarcini:
– elaborarea, gestionarea și punerea în aplicare a politicilor și a actelor legislative în domeniul substanțelor chimice;
– efectuarea de sarcini de reglementare în diferite domenii referitoare la substanțele chimice, inclusiv în urma evaluărilor riscurilor pentru sănătatea umană și pentru mediu și a analizelor socioeconomice;
– monitorizarea asigurării respectării legislației;
pregătirea reuniunilor și a negocierilor statelor membre și participarea la acestea;
– monitorizarea tendințelor și a acordurilor comerciale și participarea la negocieri în domeniul politicii privind substanțele chimice, inclusiv la negocieri internaționale.
Condiţii:
– studii universitare de cel puțin 4 ani absolvite în domenii precum: chimie, inginerie chimică, mineralogie, minerit, toxicologie, ecotoxicologie, biologie, studii de mediu, medicină umană sau veterinară, farmacologie sau un alt domeniu, direct relevant pentru natura atribuțiilor, urmate de cel puțin 3 ani experiență profesională în domeniul substanțelor chimice
sau
– studii universitare de cel puțin 3 ani în domeniile menționate mai sus, urmate de cel puțin 4 ani de experiență profesională în domeniul substanțelor chimice.

Candidaţii trebuie să fie cetăţeni ai Uniunii Europene şi să cunoască temeinic una dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE și limba engleză sau franceză la un nivel satisfăcător.

Termen limită pentru depunerea candidaturii este 13 aprilie 2021, ora 12.00 (după-amiaza), ora Bruxelles-ului.