You are currently viewing Alexandru Oprea, despre despăgubirea pe care i-o datorează Adrian Țuțuianu: „banii obținuți de la plantatorul de pomi de la Micloșani îi voi dona celor care au nevoie de ei”

Alexandru Oprea, despre despăgubirea pe care i-o datorează Adrian Țuțuianu: „banii obținuți de la plantatorul de pomi de la Micloșani îi voi dona celor care au nevoie de ei”

Povestea merge mai departe! Deși ne-am fi așteptat ca încrâncenarea dintre Alexandru Oprea și Adrian Țuțuianu să pălească, odată cu trecerea timpului, pare că aceasta se întețește cu fiecare apariție publică a unuia dintre cei doi. Ultimul pretext este decizia instanței de la Mizil în care a fost tranșată disputa dintre cei doi, ca Țuțuianu să-i plătească daune în valoare de 2 mii de lei fostului său coleg.

https://damboviteanul.com/2021/03/25/adrian-tutuianu-a-pierdut-procesul-cu-fostul-coechipier-alexandru-oprea/

Vizibil deranjat de comentariile sarcastice, făcute în această seară, la Riposta pe net, de Țuțuianu pe marginea scestui subiect, Oprea a reacționat prompt și fără menajamente, pe pagina sa de Facebook.

„Inteleg ca un domn, fost parlamentar, fost ministru, fost presedinte de partid, fost presedinte de consiliu judetean, fost mare crai, dupa ce a tergiversat aproape doi ani, sub diferite motivatii, un proces, incercand sa se ascunda sub imunitatea parlamentara, a pierdut acel proces in instanta. Care instanta de la Judecatoria Mizil a constatat ca respectivul nu face decat sa arunce in spatiul public numai gulgute si minciuni.

Il asigur ca daca a observat ca eram intr-o benzinarie si beam o cafea era din cauza faptului ca restaurantele sunt inchise si eu, spre deosebire de el si nepotii lui, respect legea.

Cum il asigur ca nemultumit de cuantumul prejudiciului voi face si eu recurs, iar banii obtinuti de la plantatorul de pomi de la Miclosani ii voi dona celor care au nevoie de ei.”

Oprea a profitat de ocazie pentru a răspunde și acuzațiilor fostului său președinte, cum ca ar fi compromis trei proiecte de mare importanță pentru județul Dâmbovița, pe când era președinte al consiliului judetean.

„In rest, nu o sa primesc lectii de management de la un individ care a lasat dupa el 180 de miliarde lei datorii la ADI Deseuri si peste 250 de miliarde datorii la Spitalul Judetean. Asta, apropo de performanta.

Din pacate cum el a fost doar invatat sa managerieze dupa soptitul in ureche cu asta a ramas. In rest sa auzim de bine”, a scris Alexandru Oprea pe pagina sa de Facebook.

AUTOR: F. S.