Deși nu mai putem de grija sănătății celorlalți, uităm să apărăm dreptul de a se naște al fiecărui copil. Viața nu e o creație a noastră, ci darul cel mai prețios pe care îl primim de Sus. Am reușit să vedem cum crește până la ultimul detaliu, făcând apel la imagistica ultimei ore, dar nu ne mai impresionează. Se numără morții, dar nu și omorâții. Amânăm pentru totdeauna vieți și ucidem cu nonșalanță milioane de universuri ce ar fi putut schimba destine. Ne scufundăm în biologia propriului confort, nemaifiind dispuși la niciun sacrificiu pentru a lăsa Viața să Își urmeze cursul. Ne-am transformat propriile trupuri în morminte pentru a face loc imensului orgoliu de a nu mai suferi pentru nimeni. Ne asigurăm inconștient singurătatea bătrâneții și, în acest fel, nu vom mai avea cui lăsa moștenire o Țară. Încântați de ale altora, nu mai vedem cum moare zi de zi a noastră.
Avem mania controlului excesiv, a certitudinii și a siguranței. Privim pieziș la tot ce înseamnă familii numeroase și judecăm pe acea mamă care a îndrăznit să își împartă dragostea la mulți. Poate că urgența momentului este creșterea natalității și sprijinul pentru tinerele familii. Înainte de a-i învăța să facă sex, ar trebui să îi învățăm să iubească dezinteresat orice pâlpâire a vieții. Dar noi am uitat de mult așa ceva. Avem convingerea că doar banii, plăcerea și neputința de a refuza ceva propriilor odrasle sunt premisele reale ale unei educații autentice. Cu toate acestea, un copil crescut cu mai puțin, dar iubit mai mult, va avea ambiția de a munci din greu și se va bucura din plin de satisfacția succesului. Și, cel mai important, nu va uita de unde a plecat.
Avortați, abandonați, traumatizați, copiii dau măsura cea mai exactă a unei civilizații a morții. Niciunul dintre noi nu și-a dat acordul pentru a veni pe lume, dar ne comportăm ca și cum totul ni se cuvine. Ne-am asumat drept de viață și de moarte pentru cei care, încă, nu s-au născut. Câteva zile în plus și nici noi nu vom mai fi pe aici.
Iubim mama pentru că se face receptacol al Minunii dumnezeiești. Vestea cea bună a conceperii unui Prunc alungă orice tristețe și face posibilă salvarea Iubirii. Iar dacă dragoste nu e, nimic nu e…

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște „Sfântul Ioan Gură de Aur „