You are currently viewing Liderul AUR şi-a chemat susţinătorii să participe, astăzi, la proteste faţă de restricţiile impuse de autorităţi

Liderul AUR şi-a chemat susţinătorii să participe, astăzi, la proteste faţă de restricţiile impuse de autorităţi

După o noapte agitată, în care românii au ieșit în strada în mai multe orașe ale țării, pentru a manifesta împotriva noilor măsuri impuse de autorități pentru limitarea îmbolnăvirilor cu Covid, astăzi se prefigurează noi acțiuni de protest. Și asta după ce George Simion, lIderul AUR, şi-a chemat printr-o postare, susţinătorii să participe la proteste faţă de restricţii.

„Nu ştiu dacă vouă v-a ajuns cuţitul la os, dar nouă da. Nu ne-aţi votat pentru a sta în băncile din Parlament impasibili la restricţiile pe care ni le impun politrucii în frunte cu Klaus Iohannis. Ce se întâmplă în zilele astea în România este inadmisibil şi de asta trebuie, e de datoria noastră, să ieşim în stradă.

De la ora 5 nu mai stăm în casă, nu mai e timpul să stăm în case. E timpul să ieşim în stradă pentru drepturile noastre, pentru libertatea noastră, pentru că aceste restricţii sunt de-a dreptul aberante”, a transmis liderul AUR într-un live.

El i-a încurajat pe toţi cei nemulţumiţi de restricţii, să se adune, de la ora 17.00, în faţa sediilor prefecturilor de unde locuiesc, fără teama deca fi amendați.

„Avem dreptul constituţional la protest. Nu mai suntem în stare de urgenţă. Dacă respectăm regulile, jandarmii nu au de ce să riposteze”.

Autor: F.S.