You are currently viewing Se strică vremea, ne așteaptă zile cu ploi torențiale și temperaturi scăzute

Se strică vremea, ne așteaptă zile cu ploi torențiale și temperaturi scăzute

Vremea se strică din nou, în România. Meteorologii anunță pentru următoarele zile ploi torențiale și temperaturi sub mediile climatologice ale perioadei.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteorologică de ploi, instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului de astăzi, de la ora 21.00 până mâine, la ora 21.00.

„În intervalul menţionat, vor fi ploi mai ales sub formă de aversă, însoţite şi de descărcări electrice, în noaptea de joi spre vineri (01/02 aprilie) şi în prima parte a zilei de vineri (02 aprilie) în Maramureş, Crişana, cea mai mare parte a Transilvaniei şi local în Banat şi în Moldova, iar în cursul după-amiezii zilei de vineri (02 aprilie), în special în regiunile sud-estice.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15…25 l/mp, favorizând topirea parţială a stratului de zăpadă din zona montană. Izolat se va semnala grindină”, transmite ANM.

După ploi, vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece la sfârşitul săptămânii în cea mai mare parte a ţării şi, temporar, vor mai fi precipitaţii, ploi în zonele joase de relief şi ninsori în zonele montane şi submontane.

În Muntenia, până în data de 3 aprilie va ploua slab şi trecător pe spaţii restrânse, apoi urmează perioade cu probabilitate mai ridicată pentru ploi care pot fi în general moderate cantitativ.

AUTOR: F. S