La sediul Centrului militar județean Dâmbovița, într-un cadru restrîns în contextul epidemiologic actual, a avut loc ceremonia de trecere în rezervă a diaconului Plutonier adjutant principal CĂLIN Emil.
În prezenţa personalului unității, domnul colonel ȘERBAN Neculai, comandantul Centrului militar zonal Vrancea, reprezentatul eșalonului superior a dat citire ordinului de trecere în rezervă a acestuia.
Diaconul Plutonier adjutant principal (Au.) CĂLIN Emil a urmat cursurile Institutului militar „Basarab I” Pitești, începând cu anul 1989.
🔸️ Și-a început cariera militară în garnizoana Târgoviște, în anul 1991, ocupând diferite funcții.
🔸️ În perioada 2004-2008 a urmat cursurile Universității Valahia Târgoviște, Facultatea de Teologie și, ulterior, a fost hirotonit diacon de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, slujind la capela Garnizoanei Târgoviște și la Mănăstirea Nucet.
🔸️ Începând cu 2017 și până în prezent a îndeplinit funcții în cadrul Birourilor de informare-recrutare din București și Târgoviște.
🔸️Pe timpul celor peste 31 de ani de carieră militară, subofiţerul a obţinut rezultate meritorii în îndeplinirea atribuțiilor specifice şi în pregătirea profesională.
Întregul colectiv al Centrului militar județean Dâmbovița i-a urat sănătate, viață lungă și aceeași putere de muncă:
„Ne va lipsi perfecționismul și perseverența ta, dar cel mai mult ne va lipsi experiența. Mult succes în noua etapă a vieții!”, au transmis colegii săi.
Autor: A. G.














