You are currently viewing Nimic fără Dumnezeu, iar Dumnezeu lucrează prin oameni

Nimic fără Dumnezeu, iar Dumnezeu lucrează prin oameni

Trăim vremuri în care oamenii și-au pierdut respectul și încrederea în oameni și autorități, în care se îndoiesc de orice și critică orice. Vremuri în care e poate mai important decât oricând să avem exemple de umanitate, de dragoste pentru ceilalți, de profesionalism.

Un astfel de exemplu este, după cum o spune și comunitatea în care își desfăsoară activitatea, profesorul de religie Alexandru Olteanu, un om care mai presus de a-și face datoria atinge suflete. Iar răsplata nu întârzie să apară, după cum o spune chiar dascălul.

„De ce profesor ?
D’ asta…
Exista momente in viata unui profesor cand simte ca nu a pus destul suflet, sau poate ca a pus prea mult…

Exista momente in viata unui profesor în care zbuciumul interior il face sa greșească…

Exista momente in viata unui profesor cand se simte inutil….

DAR EXISTĂ SI ALTFEL DE MOMENTE (ca cel de azi), CÂND ELEVII SE ÎNTORC LA TINE SI SIMTI CĂ MUNCA TA ARE ROST! CE POATE FI MAI FRUMOS? AZI AM SIMTIT CĂ DOJENELILE, TONUL JOS SAU RIDICAT, VORBELE PARINTESTI, SAU ALTFEL SPUS, TIMPUL PETRECUT IMPREUNA A PRINS CONTUR….SI CE CONTUR, COPIII DE IERI SA VINA ASTAZI „in uniforma” SI SA TE FACĂ SĂ SIMTI CĂ NU ESTI INUTIL……

Astăzi m-ati facut sa zâmbesc si pentru asta va multumesc…

„NIHIL SINE DEO”- astăzi voi ati spus si eu am retinut”, scrie profesorul Alexandru Olteanu pe pagina sa de socializare.

AUTOR: F. S.