You are currently viewing Biserica Ortodoxă Română își reafirmă implicarea și acordul total pentru campania de vaccinare anti-Covid

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă implicarea și acordul total pentru campania de vaccinare anti-Covid

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă, prin vocea purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, sprijinul și acordul pentru campania de vaccinare anti-Covid, aflată în plină desfășurare. Bănescu a transmis, astăzi, că s-a vaccinat împotriva Covid-19 și că susține „cu toată convingerea” implicarea preoților în informarea credincioșilor cu privire la campania de imunizare.

„Personal pledez cu toată convingerea pentru implicarea fiecăruia dintre noi în acest act firesc de informare onestă cu privire la o problemă acută și majoră care ține nu doar de sănătatea personală, ci și de cea comunitară. În calitatea temporară de persoană publică, îi îndemn personal pe cei ce încă ezită, să se informeze cât mai atent și din surse sigure cu privire la beneficiile vaccinului și, în urma consultării cu medicul de familie, sa ia decizia cea mai bună pentru sănătatea lor și a celor dragi. Eu am ales să o fac, vaccinându-mă”, a conchis Vasile Bănescu.

Declarația vine în contextul în care, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, premierul Florin Cîțu a subliniat că este nevoie de implicarea bisericii, mai ales la sate, pentru a convinge cât mai mulți români de beneficiile imunizării împotriva COVID-19. Biserica Ortodoxă Română și-a exprimat poziția favorabilă în ceea ce privește vaccinarea anti-Covid și transmite, printr-un comunicat de presă că, încă de la începutul campaniei, clericii le transmit credincioșilor informațiile despre imunizare cuprinse în broșura oficială pe care toate cultele religioase au primit-o în ianuarie de la Secretariatul de Stat pentru Culte.

„Ajutorul Bisericii există şi se traduce prin transmiterea din partea clericilor spre credincioşi a informaţiilor cuprinse în broşura oficială pe care toate cultele religioase au primit-o în ianuarie de la Secretariatul de Stat pentru Culte. Conţinutul acestei broşuri despre vaccin e cunoscut de preoţi. Ei îl comunică credincioşilor. Aşa au fost rugaţi. Clericii pot transmite informaţiile despre vaccinarea ‘gratuită, sigură şi voluntară’ aşa cum reies acestea dintr-un document asumat de cele mai înalte autorităţi medicale din România şi Europa. Este ceea ce pot face acum reprezentanţii cultelor, care, fără excepţie, sunt favorabile vaccinării”, se arată într-un comunicat al BOR.

AUTOR: F.S.