Invitat în emisiunea Riposta pe Net, Adrian Țuțuianu a vorbit despre relația sa cu fostul prefect al județului Dâmbovița, Ioan Marinescu, aflat acum într-o situatie dificila din cauza unei probleme de sănătate.
Fostul senator și președinte PSD pare a fi uitat că a fost motivul pentru care Marinescu a suferit, în trecut, după ce a fost schimbat din funcția de prefect si omis de pe lista de parlamentare, chiar dacă era un apropiat al lui Victor Ponta. În ambele momente, Țuțuianu era pe cai mari și nu prea l-a susținut pe cel de grija căruia pare a fi afectat acum.
Poate că, lăsat în afara scenei politice, Țuțuianu și-a regăsit brusc umanitatea sau poate această „lecție de viață”, după cum numește situația prin care trece acum Ioan Marinescu, l-a pus și pe el pe gânduri.
Între timp Consiliul Județean, la solicitarea președintelui Filialei de Cruce Roșie Dâmbovița, Ionuț Ghibanu și a directorului Raul Pavelescu, au contribuit concret la tratamentul fostului prefect, care acum se afla într-o clinică din Turcia. În ședința de ieri, la propunerea președintelui Corneliu Ștefan, consilierii județeni au aprobat alocarea sumei de 25 de mii de lei, prin Crucea Roșie, pentru a veni în ajutorul lui Ioan Marinescu, una dintre cele mai iubite personalități politice din județul Dâmbovița.
AUTOR: F. S














