Pompierii de la Detașamentul Târgoviște au intervenit în această seară, în rezolvarea unei urgențe casnice! Astfel, aceștia fost solicitati prin SNAU 112 pentru rezolvarea unui caz în care o persoană cazută în casă, striga după ajutor, în municipiul Târgoviște, str. Nicolae Radian. La locul evenimentului s-au deplasat cu o autospeciala de stingere cu apa si spuma, iar Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița, cu un echipaj. Salvatorii au pătruns in locuinta prin geamul de la balconul aflat la etajul 2 al unui bloc, folosind scara culisabila si au gasit persoana cazută în casă și conștientă.
Persoana a fost preluată personal medical specializat și transportată la UPU Târgoviște.














