Emil Săndoi înaintea meciului cu FC Argeș, ultimul pentru Chindia Târgoviște în sezonul regular. „Mergem la Pitești să obținem un rezultat pozitiv”

Emil Săndoi înaintea meciului cu FC Argeș, ultimul pentru Chindia Târgoviște în sezonul regular. „Mergem la Pitești să obținem un rezultat pozitiv”

Chindia Târgoviște vizează să încheie sezonul regular al Ligii 1 în forță. Mâine seară, de la ora 20.30, la Pitești, roș-albaștrii își doresc un succes în fața lui FC Argeș, pentru a încheia într-o notă pozitivă prima parte a stagiunii.

Totodată, dâmbovițenii țintesc o victorie cu piteștenii și pentru faptul de a ocupa un loc de play-off. Staff-ul tehnic al Chindiei este încrezător că Daniel Popa et comp. pot obține un rezultat pozitiv în confruntarea cu FC Argeș.

“E un meci decisiv pentru această parte a campionatului și pentru sezonul regular. Dar campionatul nu se încheie aici, indiferent pe ce loc vom termina prima parte. Avem un mic dezavantaj, pentru că perioada de refacere a fost mai mică decât a celor de la FC Argeș.

Băieții sunt conectați, nu avem prea multe probleme, în afară de Neguț care este incert. Vom merge la Pitești să obținem un rezultat pozitiv și cu încredere o putem face”, a  precizat antrenorul Emil Săndoi, pe pagina de Facebook a clubului târgoviștean, cu o zi înainte de duelul cu piteștenii.

După 29 de etape disputate în acest sezon, Chindia se află pe locul 7, cu 39 de puncte, iar FC Argeș, pe 9, cu 37 de puncte.

M.I.