Mai multe containere încărcate cu deșeuri lemnoase, metalice, dar şi deşeuri periculoase, precum acumulatori şi componente metalice au fost găsite în Portul Constanţa Sud Agigea. Importul ilegal a fost făcut de două societăţi din Prahova și din București. Mărfurile erau declarate în fals la autoritatea vamală ca fiind resturi din material plastic, respectiv produse de uz casnic, uzate, însă în realitate erau deşeuri inutilizabile.
„În urma unor activităţi informative desfăşurate de către poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, au fost identificate două societăţi comerciale, una de pe raza judeţului Prahova, iar alta din municipiului Bucureşti, care efectuau activităţi de import ilegal de deşeuri în România. Mărfurile erau declarate în fals la autoritatea vamală ca fiind resturi din material plastic, respectiv produse de uz casnic, uzate, însă în realitate erau deşeuri inutilizabile„, a transmis într-un comunicat de presă Garda de Coastă.
Au fost controlate cinci containere descărcate de pe o navă, pavilion Liberia, aflată în Portul Constanța Sud Agigea. Containerele fuseseră încărcate în Germania, iar mărfurile proveneau de la o societate din Belgia.
De asemenea, poliţiştii de frontieră au mai verificat un container descărcat în Portul Constanța Sud Agigea de pe o navă, pavilion Liberia. Containerul a fost încărcat în Canada. Deși în documentele prezentate la autoritatea vamală containerul figurează ca fiind umplut cu articole de uz gospodăresc, familial, uzate, s-a stabilit că mărfurile erau de fapt deșeuri inutilizabile.
În cele două cazuri a fost luată măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României de către comisarii Gărzii de Mediu Constanţa.
Au mai fost identificate 50 containere, aflate în terminalul portului Constanța Sud Agigea, precum şi alte 15 containere ce vor fi descărcate în cursul zilei de joi.














